Despre carte: 1915 / În satul Zimogory locuia un preot pe nume părintele Andronik, un bărbat în vârstă, dar încă puternic și viguros, care cunoștea boli. numai după numele lor, în ciuda celor şaizeci de ani. Familia lui era alcătuită din douăsprezece suflete, de toate genurile și vârstele, astfel încât casa antică și vastă a preotului era mereu plină de animație veselă, râsete, ceartă și zgomot de voci. Adesea se auzeau sunetele unei chitare, pe care o cânta fiica cea mare, văduva, țipetele copiilor care se jucau, iar în curte sunau clopotele cuplurilor și tripleții de oaspeți în vizită. însuşi pr Andronik era un om vesel, foarte sociabil, în anii precedenți a băut destul de mult, dar cu toate acestea, era modest la înfățișare, politicos în felul său cu toată lumea, indiferent de fețele și titlurile lor, iar dispoziția lui era atât de blândă, amabil și în același timp până la intransigența corectă, încât enoriașii l-au prețuit foarte mult și nu au vrut să-l dea drumul când a intenționat de mai multe ori, datorită familiei sale numeroase, să se transfere într-o parohie mai bogată. Zimogory este un sat mic și sărac, pierdut în adâncurile pădurilor, care putea oferi hrană unui preot doar începător și nu împovărat de copii. Soția pr. Andronika nu a ținut deloc în considerare această circumstanță importantă și în primii ani ai căsniciei lor l-a binecuvântat cu gemeni de două ori la rând, apoi a născut cu grijă un membru al gospodăriei în fiecare an. Dar din aceasta pr. Andronik a devenit doar mai vesel.